Acum zece ani



Draga mea,

Doar încerc să scriu ceva și sute de emoții nu-mi dau pace. Aș vrea să îmi pun gîndurile în ordine și să îți scriu curat, ordonat și responsabil. Așa cum ești tu. Dar tu mă știi bine. Știi că sunt împrăștiată și emoțiile mi le controlez ceva mai greu. Nu știu de unde să încep, în minte se învîrt haotic amintiri de ieri, de anul trecut, de azi dimineață, de acum două luni, de cînd te-am născut. Cînd erai doar cît un pumn de om, cînd spuneai fără să te plictisești "Yada, yada, yada" pînă mă scoteai din minți. Cînd ai căzut pe scările rulante și sîngele ți-a tîșnit din genunchi și lacrimile din ochi. Îmi aduc aminte de azi dimineață, deși ziua ta, ai fost botoasă și cu capsa pusă. Cînd nu vrei să spui că ai vrea să te iau în brațe, dar te strecori sub brațele mele să-ți țin de cald. 

Acum zece ani eram un copil cu un copil. Aveam 22 de ani cînd mi te-au pus în brațe după un travaliu lung și dureros, dintr-o dată am simțit că viața mea capătă un alt sens. Da, sună a metaforă dar am știut că acel sentiment ce își făcea loc în mine pentru prima dată, ca un ghem de blană cald în coșul pieptului, o să mă însoțească pretutindeni și nu voi mai ști să trăiesc fără el. Ce copilă eram, dragă Erika. Și te adoram ca nimic pe lumea asta. Pozele de atunci arată o altă eu. Ochii inocenți, subțire și plăpîndă, te țineam strîns lîngă mine. Eram atît de fericită. 

Azi mă uit la tine și te văd mult mai matură decît am fost eu atunci. Nu-mi vine să cred că ești chiar a mea. Te-ai făcut atît de mare, frumoasă, talentată, inteligentă. Alături de Lisa, voi ați făcut din mine cea care sunt acum și nu pot decît să vă mulțumesc pentru asta. În ăștia zece ani am învățat atît de multe cu voi, de la voi, prin voi. N-aș schimba absolut nimic, nicio zi, nicio experiență. Toate la un loc au contribuit la creșterea mea ca părinte și totodată ca adult. Vă iubesc, mă iubesc și iubesc viața noastră cu totul. Cu zilele ei obositoare, cu lecții multe și stres, uneori lacrimi și neînțelegeri, cu seri colorate și vesele, cu rîsete pline de viață, dans și tv. Cu filme și popcorn, cărți și joacă înainte de culcare. 

Te privesc azi și te admir pentru tot ce eu nu sunt. Cele două părți din tine, cea romînă și cea japoneză se îmbină frumos și te formează. Pentru mine e un proces fabulos de urmărit, uneori ești atît de serioasă, respecti fiecare regulă impusă de școală, n-ai mișca un pai de la locul lui dacă n-ai avea permisiunea, ca alteori să uiți de toate astea, să te relaxezi, să dansezi, să faci glume, să trișezi un pic societatea japoneză și să-ți dai seama și tu că nu e un capat de lume. 

Ușor ușor te desprinzi de copilărie și aș vrea să îi spun timpului să aibă răbdare. Să îmi mai lase clipe să mă bucur de tine ca copil. Adolescența mi te fură un pic cîte un pic. De la o zi la alta te schimbi. Ai stări pe care nu ți le poți explica, treci foarte ușor de la veselie la tristețe. Acum înțelegi ce îți spun, peste jumătate de oră trîntești ușa supărată. Uneori mă amuz, alteori îmi pierd și eu răbdarea. Știu că de acum ne așteaptă un drum lung, tot ce sper este să am înțelepciune și înțelegere cît cuprinde. Și nervi de oțel. 


Îți văd prietenii și mă bucur că îi iubești și îi respecți. Dăruiești pentru că așa simți. E un lucru atît de frumos, Erika. Iar tu o faci cu cea mai mare naturalețe din lume. Noi, oamenii mari, uităm uneori cum este să faci cum simți, pe noi frica ne-a schimbat. Asta mi-aș dori să păstrezi ca adult. Să iubești oamenii ca acum. Să păstrezi o parte din inocența de azi. Să nu-ți fie frică să simți. Oamenii sunt, în marea lor parte, oameni frumoși. Ca tine, Erika. 


La mulți ani!

Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.