Archive for 2016

Acum 16 ani



Episodul I

Așteptam pe o bancă în incinta aeroportului Otopeni. Făcusem check-in-ul mult prea devreme, trecusem și de Control Pașapoarte unde funcționarul îmi aruncă o privire pe sub sprîncene.

- Hm, în Japonia mergeți?
- Da, am zis mîndră.
- Aaa, balerine, balerine. Mi-a făcut cu ochiul în timp ce îmi ștampila actele. Am întins mîna după pașaport și mi s-a părut că mă atinge cu palma lui mare și butucănoasă, am tresărit și l-am privit nedumerită. Avea în ochi privirea aia de om pervers și flămînd. Mi-a făcut semn să plec, m-am întors cu spatele fericită că scap.

Am lăsat-o pe mama la poartă, m-a mîngîiat pe păr, m-a sărutat pe obraji și m-a ținut strîns în brațe. Își mușca buzele să nu plîngă. Ar fi vrut să-mi spună atîtea, să mă învețe tot ce nu reușise pînă atunci.
Ai grijă de tine, te rog. Și sună-mă cînd ajungi în Amsterdam.
- Da, mamă, promit.
- Ești sigură că te descurci?
- Da, am pufnit, o să fie totul perfect.

Am știut că nu va închide un ochi pînă nu primește vești de la mine. I-am mai strîns în brațe încă o dată trupul firav și m-am îndepărtat ușor, privind peste umăr, în urma mea, mama se făcea din ce în ce mai mică, am dat colțul cu o ultimă oprire să îi fac cu mîna. Nu mai știu dacă m-a văzut, știu doar că scurtul moment de tristețe a fost imediat înlocuit de o stare de îmi venea să țopăi, sunt liberă, mi-am zis! Ce mai, simțeam că aveam lumea la picioare, călătoream pentru prima dată în afara țării și mai mult de atît, urma să zbor într-un avion. Singură! Eram independentă.

Cu valiza grea într-o mînă și pașaportul cu biletul de îmbarcare în cealaltă mînă, verificam la fiecare zece pași dacă n-am greșit drumul, dacă poarta scrisă pe bilet a rămas aceeași, dacă am timp suficient. Inima îmi bătea cu putere, treceam prin fața magazinelor din terminal, a restaurantelor, a cafenelelor. Aș fi băut o cafea, dar îmi era teamă că nu o să am timp și-apoi, nu mai comandasem niciodată o cafea într-un loc ca ăla, totul strălucea, mirosea a parfum scump și sofisticat. N-am îndrăznit să mă opresc, am mers mai departe nepăsătoare, cu aerul ăla că n-ar fi pentru prima dată cînd treceam pe acolo. Zbor KL1372, poarta 12. Am verificat ora, ajunsesem cu 50 de minute mai devreme. Nimeni nu era acolo, m-am așezat pe o bancă, îngrijorată. În sala de așteptare era pustiu. Doar un bărbat la costum citea ziarul. După vreo zece minute, am auzit primii pași, am sărit în sus, am tras valiza după mine, deși nu era foarte departe. Plină de emoție am zis: bună dimineața.

Bună dimineața, mi-a răspuns un bărbat tînăr, pînă în 30 de ani. M-a privit nedumerit. Zburați spre Amsterdam?
- Da, am răspuns privind timid. I-am întins biletul.
- Îmbarcarea începe cam într-o oră. O să anunțăm, puteți lua un loc pînă atunci, mi-a răspuns cu zîmbetul ăla profesional.

Roșie pînă în vîrful urechilor, m-am întors la locul meu. Atunci m-am bucurat că nu era nimeni în sală, bărbatul cu ziarul era absorbit de lectură. Am răsuflat ușurată, nu mă văzuse. Am început să fredonez: 

Ta-ta-ra-ram, ta-ta-ra-ram
Such a pretty boy
Such a pretty boy
You're such a pretty boy (Flight Attendant - Josh Rouse)

Acum 16 ani așteptam pe o bancă în incinta aeroportului Otopeni. 
Acum 16 ani aveam 16 ani. 

Posted in | 1 Comment

Scrisori din Cipangu - Lansarea



-Am ratat-o și pe asta, mi-am zis.

Așa cum am ratat și premierea Incubatorului de condeie și lansarea Ficțiunilor.

Ce mi-aș fi dorit să fiu acolo. Oricît de dragă mi-ar fi țara asta, uneori mă apucă așa o furie, că e la mama naibii. Sau că Romînia e la capătul pămîntului. În fine, revenind la sentimente mai bune, a fost lansarea ieri. A cui? A dragilor scrisori. A Scrisorilor din Cipangu. 

Cipangu, nume a cărui sonoritate ne duce cu gândul azi la un tărâm imaginar, a fost prima denumire sub care Japonia a fost cunoscută în Europa. Niciunul dintre autorii acestei antologii nu este primul român în Japonia, dar fiecare dintre ei a trăit emoţia explorării şi a simţit nevoia să o transmită cumva, cuiva.

Astfel au luat naştere Scrisorile din Cipangu: povestiri scrise de autori români, nu despre o Japonie reală, prinsă în tuşa strâmtă a însemnărilor de călătorie, ci despre una cât se poate de personală. S-aspus că o carte e ca o scrisoare mai lungă trimisă unui prieten - sau, mai degrabă, unor prieteni pe care încă nu-i cunoşti; volumul de faţă este o colecţie de astfel de scrisori.

Celor douăzeci şi una de scrisori li se adaugă ilustraţiile lui Dan Perjovschi, realizate în timpul Trienalei de la Aichi. Imaginile nu ilustrează, însă, textele, ci spun o altă poveste a Japoniei, aşa cum a trăit-oartistul grafic în vara anului 2013. (Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români)




- Păi așa, mamă? mi-a spus cu un glas stins de dor ieri.
- Merit eu să adun laurii tăi?
- Meriți mamă, fugi și bucură-te ca și cum aș fi acolo. Tot tu ai fost și la premiere și la cealaltă lansare. În curînd o să intre lumea la idei. Sabina asta chiar scrie sau mama ei?!
- La următoarea să vii, auzi? Altfel mă apuc eu de scris și te fac de rîs!
- Vin! Promit!


Mulțumesc tuturor celor care au reușit să ajungă. Mulțumesc celor care au promis că vor ajunge, dar n-au mai putut. Mulțumesc prietenilor minunați care în ciuda faptului că i-am lăsat să aștepte, nu au renunțat nicio clipă să creadă în mine. 

Leave a comment

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.