Miyajima – atacul căprioarei

Ştiu ce vei spune, iar începe Sabina cu insula ei. E drept, ţi-am mai povestit. Miyajima rămâne un spaţiu în care cumva mă regăsesc, are ceva-ul ce mă face să mă reîntorc de fiecare dată mai îndrăgostită. Miyajima e ameţitoare, străluceşte; cum am mai spus-o în alte forme, încercarea de a-i cuprinde frumuseţea într-o fotografie e o agonie, dorinţa de a încorseta cumva amintirea ei pe o bucată de hârtie e o chestie destul de convenţională. Pentru că nu ţi se dăruieşte din prima. E nevoie de vizite regulate, de dezmierdări, are nevoie să fie alintată, să se simtă dorită, să i se şoptească dulcegării ca orice altă femeie capricioasă.


Povestea insulei am spus-o aici pe îndelete, deşi aş putea adăuga gânduri şi noi trăiri, pentru că la fiecare vizită insula se schimbă şi mi se arată altfel. Ce mai, vrea să mă prindă în mrejele ei, altfel de ce şi-ar schimba înfăţisarea şi straiele atunci când ştie că voi veni?! De ce s-ar arăta tot mai atrăgătoare ca o femeie care îşi joacă iubiţii pe degete? Dar probabil că nu voi afla un răspuns curând.

Nu o văzusem niciodată primăvara şi muream de nerăbdare să văd cum mă va întâmpina. Nu eram singură şi pesemne că asta a mâhnit-o, deşi nici ea nu îmi este tocmai fidelă, adoră să primească vizite, să se lase iubită, aşa, în văzul lumii. Deci nu pot spune că i-am înţeles purtarea, dar am încercat să nu o judec prea aspru. Căprioarele de acolo sunt prietenele ei bune. Legenda spune că sunt mesagerii zeilor. Însă ea şi-i le-a apropiat şi cam îi fac pe plac.

Ca orice alt turist, dornică să le ating, m-am apropiat de prima căprioară întâlnită în drum.  M-a lăsat să o mângâi, s-a întins leneş, semn că îi face plăcere, m-a privit cu ochii blânzi, nevinovaţi, mi-a atins podul palmei cu nasul umed. Ca apoi, într-o fracţiune de secundă, să-mi prindă tricoul cu botul şi să smucească. Deşi speriată, am început să trag şi eu în partea opusă. Trăgea cu ură gingaşa, smulgeam nervoasă şi eu. Am adunat în jurul nostru şi câţiva privitori amuzaţi, doar nu vezi pe toate drumurile o străină luptându-se parte în parte cu o căprioară...



                                 sursa foto: aici


Conflictul a luat sfârşit când animalul a dat drumul tricoului distrus şi mi-a întors spatele. Iar eu am înţeles că este pentru ultima oară când voi vizita insula însoţită. Pentru că, ca orice altă femeie capricioasă, Miyajima este, de altfel, foarte geloasă.

Posted in , , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.