Archive for 2013

Lansarea mea de carte

A mea alături de alţi 66 de autori minunaţi, oameni frumoşi, talentaţi şi pasionaţi. Acest proiect n-ar fi fost posibil fără Florin Piersic Jr. Faptul că mi-am văzut povestea între două coperţi, m-a cam lăsat fără glas pentru câteva zile. Emoţia a fost puternică. Nu pot decât mulţumi pentru tot ce mi se întâmplă zilele astea.

1 Comment

Acum 29 de ani

Acum 29 de ani tata scria o scrisoare.


Minunea

Aseară sub geamul tău (sala de naşteri bineînţeles), am ascultat timp de trei sferturi de oră serenadele, culminând cu serenada zgâtiei numărul doi. Aşa i-am auzit primul ţipăt şi după ce m-am convins că nu te mai doare aşa tare, am mers şi am întrebat la telefon cum vă simţiţi, ocazie cu care mi s-a comunicat că sunt beneficiarul a încă unei „crăpături”. Providenţa s-o aibă în pază, născută pe 10 septembrie 1984, ora 12:27. După ce am trimis asistenta să vadă cum vă simţiţi, m-am dus acasă şi am trezit pe toată lumea de acasă şi telefonic pe ceilalţi, apoi am băut restul de Ginar pe care s-a învretnicit să mi-l lase Irma pentru companie.


Serenadele cântate de voi două mi-au răsunat în urechi toată noaptea, dar n-am pus geană pe geană, dar nu contează. Cel mai frumos cadou pe care mi-l puteai face (şi încă ştiu bine cu cât preţ) mi l-ai făcut. Felicitări (câteva merit şi eu) pentru micuţul cadou! Sper să ne convorbim cât de curând. Sunt acum la naşul, apoi vin la tine. Maria e fericită că are o soră pe care spune deja că o iubeşte şi vrea să o vadă. Naşa idem şi spune că o cheamă Ana-Sabina, nu sună rău, dar mai discutăm noi. Îţi mulţumesc încă o dată pentru dar, zgâtia adică, şi-ţi mai spun că te iubesc, minunea mea, şi că sunt tare mandru de tine. 

2 Comments

Miyajima – atacul căprioarei

Ştiu ce vei spune, iar începe Sabina cu insula ei. E drept, ţi-am mai povestit. Miyajima rămâne un spaţiu în care cumva mă regăsesc, are ceva-ul ce mă face să mă reîntorc de fiecare dată mai îndrăgostită. Miyajima e ameţitoare, străluceşte; cum am mai spus-o în alte forme, încercarea de a-i cuprinde frumuseţea într-o fotografie e o agonie, dorinţa de a încorseta cumva amintirea ei pe o bucată de hârtie e o chestie destul de convenţională. Pentru că nu ţi se dăruieşte din prima. E nevoie de vizite regulate, de dezmierdări, are nevoie să fie alintată, să se simtă dorită, să i se şoptească dulcegării ca orice altă femeie capricioasă.

Posted in , , | Leave a comment

Mărgele

Nici nu mai ştiu cum s-a întâmplat totul. Dar am văzut cum s-a eliberat din strâmtoarea veşmântului şi a rămas albă şi tristă în întuneric. Şiragul de mărgele îi mângâia sânii de nubilă cu o unduire năucitoare ca apoi să se culce pe pântecele neted. Am aprins o lumină, iar ea a înţeles ce vreau, şi-a găsit locul şi a întors capul, ca şi cum ar fi vrut să nu mă ştie acolo. Să nu-mi desenezi chipul, e tot ce-ţi cer, a spus, pentru o clipă ochii ei au avut o sclipire stranie ca apoi să se stingă mai trişti ca oricând.

Leave a comment

Sadako şi cei o mie de cocori

Demult, după prima vizită în Hiroşima, atunci când am aflat de fapt ce a însemnat bomba atomică, acolo la faţa locului, şi nu din manualele de istorie, după ce am simţit că toate cuvintele îmi sunt de prisos, am reuşit totuşi să scriu câteva rânduri despre Sadako, copila ucisă lent de urmările bombei.

Posted in , | Leave a comment

Festivalul Sake-ului (Sakagura Matsuri)



E cunoscut faptul că într-un oraş mic nu se întâmplă mai nimic. Fiecare zi se scurge identic ca cea precedentă. Nimic nu tulbură ciclul celor 24 de ore şi parcă toţi se căznesc să nu iasă din acest ritm. Trenurile iau şi lasă întotdeauna aceiaşi oameni la aceleaşi ore. Bicicleta roşie trece prin faţa casei în fiecare dimineaţă. Vecina de  vis-à-vis întinde rufele cu două minute înainte ca poştaşul să aducă ziarul. Zâmbetul tinerei din cafeneaua din colţ înroşeşte de fiecare dată obrajii liceanului timid.

Posted in , | 2 Comments

Şi atunci



 










Ar fi vrut să facă ceva, şi uneori, noaptea se trezea încercând să găsească răspunsurile încorsetate în  întuneric. Ar fi vrut să-şi vindece urmele paşilor de umbră, să scape de perdeaua de gânduri, să se strecoare printre degetele lumii, să nu-i mai fie retezate visele. Ar fi vrut ca singurătatea să rupă ramurile tăcerii, să poată cuprinde depărtarea cu braţele deschise, să aşterne pe umerii lui poalele dantelate ale cuvintelor nerostite.

Posted in | Leave a comment

Unde-i floarea de cireş? Ba e aici, ba nu-i aici


Anul acesta ninsoarea petalelor roz ne-a cam luat prin surprindere. După un februarie întunecat şi un început de martie ploios, ne-am trezit împrejmuriţi de sute de mii de sakura.

Posted in | Leave a comment

Bătrânul cu planşele


L-am întâlnit într-o staţie de autobuz. Stătea pe un scăunel pliabil şi privea spre acoperişul castelului de peste drum. Schiţa în culori pastelate, în linii difuze, o altă lume, poate nu mai bună, dar cu siguranţă mai veselă. Amintindu-mi cumva de trecut, de vremurile când mă mai jucam şi eu cu pensula pe o bucată de pânză, m-am apropiat să privesc cum arată lumea lui.

Posted in , , | Leave a comment

Kyoto – zbucium între tradiţie şi modern


De foarte multă vreme voiam să vizitez fosta capitală a Japoniei, să văd unde a fost plămădit samuraiul şi unde a sfârşit ultimul shōgun, Tokugawa (1868-sfârşitul shogunatului). Şi cum orice gaijin pare a fi vrăjit de această perioadă, şi deci, de oraşul plin de istorie, nu m-am putut lepăda nici eu de aceeaşi dorinţă. Iată-mă aşadar în oraşul stereotipurilor. 

1 Comment

O poezie cât o mie de fotografii









私がさびしいときに、
よその人が知らないの。
私がさびしいときに、
お友だちは笑ふの。
私がさびしいときに、
お母さんはやさしいの。
私がさびしいときに、
ほとけさまはさびしいの*
                          金子みすゞ


Creionul cade pe birou. E linişte în seara asta. Şi-mi pare că vântul a adormit. Sau a uitat să mai bată. Sau poate de atâta tristeţe, nici să suspine nu mai ştie.

Posted in , | Leave a comment

Devii mai deștept mâncând?


Ascult foarte rar radio, mai cu seamă radio japonez, sau radio japonez de provincie. Şi cum altceva nu poţi prinde în orăşelul nostru decât postul local, chiar dacă sunt mai mult informaţii din trafic, ştiri, emisiuni culinare, sau alte atracţii din micuţul nostru ţinut. Iar muzica, fiţi atenţi, vine de umplutură, în majoritatea pop japonez, şi doar câteodată se mai aude,  timid şi bâjbâit, câte o melodie din repertoriul internaţional. Radio-ul japonez de Tokuyama nu mă dă pe spate, însă uneori mi se face dor să-l mai ascult.

Posted in , | Leave a comment

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.