Mulţumesc SECOM, m-ai învăţat ce e ura.



 

Ştiu că majoritatea oamenilor au o capacitate nebănuită de-a alunga amintirile neplăcute, de-a le stoca într-o zonă obscură din minte, departe de-a fi răscolite cu uşurinţă. Păstrează la suprafaţă amintirile frumoase, clipe pe care atunci când le revăd în spatele retinei, le oferă o stare de confort sufletesc, trăiesc sentimente bune, plăcute, armonioase. Nu spun că suntem superficiali, doar că unii oameni au această putere de autoapărare în faţa lucrurilor negative.

Acesta este un paragraf dintr-o povestire scrisă mai demult. După ce am urmărit spoturile de promovare ale SECOM mi-am amintit de amintirile pe care le credeam negative, amintiri pe care credeam că le urăsc, şi, pe care încercam să le reneg.

Nimic mai fals. SECOM m-a făcut să înţeleg că o amintire dureroasă nu are nimic în comun cu ura. O amintire neplacută nu înseamnă că este neapărat una negativă. De aceea, trebuie să spun: Mulţumesc SECOM. M-ai învăţat ce e ura. Urăşte-ţi băieţelul! Urăşte-ţi părinţii! Urăşte-te pe tine, SECOM, eşti neom! Ura a luat înfăţişarea ta şi nu face decât să mă sperie!

Am să vă mărturisesc ceva, o perioadă din copilărie pe care n-am istorisit-o nimănui. Poate de teamă, poate pentru că nu m-am priceput niciodată să vorbesc despre mine. O confesiune ce astăzi însă se cere scrisă.

Am avut un tată bolnav. Nu, nu a fost  Alzheimer, nici Parkinson, şi n-am să scriu despre boala lui, vreau să vă spun doar că am fost privată de a avea un tată sănătos, o viată de copil normală. La 12 ani am auzit prima dată vorbindu-se despre moarte. Trei luni i s-au dat. Nu vă puteţi închipui ce se petrece în sufletul unui copil când aude că este  posibil să îşi piardă unul dintre părinţi. Teamă, nesiguranţă, frustrare. Durere, spaimă, ingrijorare. Treceam pe lângă camera în care dormea şi îmi lipeam urechea de uşă, mai respiră? Respira. Şi a făcut-o pentru trei ani mult prea scurţi, trei ani ani trişti, petrecuţi prin spitale, şi mult prea puţin lângă familie. A plecat de lângă mine prea curând lăsând în urmă doar o pulbere de amintiri. 


                                                           sursa: ©uraste.ro


Am urât fiecare clipă departe de el, am urât fiecare amintire uitată, am urât ziua în care s-a dus fără să spună nimic. Am urât săptămânile, lunile, şi anii ce au urmat pentru că el nu mai era. Însă nu mi-am urât tatăl pentru boala lui. Deşi unele amintiri au rămas vii şi dureroase. Nu mi-am urât tatăl pentru că n-am avut o copilărie normală, am urât copilăria bolnavă ce a urmat după ce el n-a mai fost.

Prin promovarea urii ţi se va răspunde cu ură. Ura aduce ură. Ura te distruge, te înnegreşte, te schimbă. Ura te face urât, îţi ciopârţeşte orice sentiment plăcut rămas. Ura îţî schimbă înfăţişarea şi devii un bulgăre de carne hâd, plin de bube şi puroi. Ura te omoară încet pe dinăuntru.




Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.