Joaca de-a taifunul - ba e aici, ba nu-i aici


Vă mai amintiţi de jocul din copilărie, Groapa cu furnici? Da? Ei bine, cam aşa e şi cu taifunul ăsta...te apucă părinteşte, te amăgeşte, te leagănă niţel, şi apoi când te aştepţi mai puţin, te aruncă de nu te vezi.

Prin 2004, în prefectura Yamaguchi, sau judeţul Gura Muntelui, la Cuca Măcăii unde m-am nimerit să locuiesc a fost un an cam devastator. Vreo 8 taifunuri şi-au cam făcut de cap atunci, ca nişte fete de preot scăpate singure prin capitală, au băgat în sperieţi locatarii la vremea aceea, cu precădere vedeta a fost no. 18, atunci au fost despicaţi ceva copaci, râurile s-au umflat de mândrie, obiectele au fost zburate de vânt, electricitate la pământ pentru câteva zile.

Eu am venit prin 2005, toamnă să fi fost. La vreo 10 zile, să-mi ureze bun venit, a trecut şi un taifun micuţ, drăguţ, şi iute prin zonă. Când spun zonă, mă refer la centrul ciclonului, a trecut undeva pe la vreo 100 km distanţă de noi, în Shimonoseki. Suficient cât să ajungă rafale puternice de vânt şi ploaie. Ţin minte că eu aveam geamul deschis, era ca un premiu neaşteptat venit după atâtea zile de caldură umedă, era răcoare, vânt plăcut, puţină ploaie... pentru cine nu ştie ce înseamnă o vară japoneză, să mă tragă de mânecă, că îi explic.

Fireşte, am oripilat vecinii, aoleu, şi gaijina asta, stă cu fereastra deschisă când vine taifunul peste noi, nţ, nţ, nţ... Ba mai mult, când am prins un moment fără ploaie, am ieşit ca o floricică la cumpărături. Cine mai era ca mine, singură pe stradă, singură în magazin. Nu mi-a dat nimic de bănuit până când n-am privit mai bine, magazinul arăta identic ca o scenă dintr-un film apocaliptic, pe rafturi resturi de produse, dispăruse cu desăvârşire tot ce ţinea de panificaţie, produsele instant (cup noddles, yakisoba, miso shiru, pastele ş.a), apa îmbuteiată, ceaiul, bateriile, lumânăriile, tot, tot, tot…

M-am întors acasă cu plasa goală şi inima în tenişi, aproape îngheţată de groază, am închis fereastra şi am aşteptat să vină sfârşitul lumii. Mamă dragă, prieteni şi colegi, să ştiţi că m-am gândit la voi mult atunci… N-a venit, din contră, la câteva ore vântul se potolise şi printre nori îşi făcuseră loc câteva raze de soare, cam palide ce-i drept.

Să nu credeţi că minimalizez ce daune poate provoca un taifun şi probabil veţi zice că n-am trăit unul adevărat pe pielea mea, nimic mai real. Cam aşa mă aşteptam să mi se întâmple:


                                             ©photocredit: diepresse.com


Dar de 7 ani aceeaşi poveste se repetă în fiecare vară şi toamnă. Vine! Ba nu! Şi-a schimbat traiectoria. Ne loveşte din plin! Ba nu! În magazine dispar, din nou, toate produsele, şi nimeni nu îndrăzneşte să mai iasă din casă de frică să nu fie măturat de vânt. Am scăpat şi anul ăsta doar cu joaca de-a taifunul...

Poate doar câte un gaijin sfrijit şi claustrofob se mai aventurează prin ploaie, amintindu-şi de furtunile de vară din copilărie, când fulgerele brăzdau cerul şi doborau plopii din curtea şcolii, când grindina îi lovea spinarea şi fugea iute să se adăpostească în spatele blocului. Când se strângeau toţi copiii din bloc şi se jucau în holul de la intrare în feluri mii. Atunci nu mai venea sfârşitul lumii şi nici nu ne era teamă că vom muri de inaniţie, atunci se întampla o groază de viaţă şi eram mult prea preocupaţi s-o trăim din plin.

Cum spunea un bun prieten: Murim? Asta da noutate... Nu-i nimic, scăpăm mai repede de zeiţa seducătoare ce ne dă fiori de spaimă toată viaţa, moartea. Moartea e ca taifunul. Vine! Ba nu! Ba da! Vine când îţi este lumea mai dragă şi te aştepţi mai puţin...zbang!


Posted in , . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.