Copilăresc


Azi, Erika mi-a spus că vrea să crească mare cât mai curând. Vreau să fiu om mare, a zis cu mutriţa serioasă.
Eu nu vreau să fiu om mare, i-am răspuns. Deşi ştiu că a mirat-o, a fost, cu siguranţă, cel mai sincer răspuns din ultima vreme. De ce aş vrea să fiu mare? Mie-mi place să copilăresc. Am tot copilărit până mai ieri, alaltăieri, când am mai aruncat încă un an pe topogan. Şi nu văd de ce m-aş opri acum...

A fost ziua mea, da. În fiecare an mă apucă starea aia depresivă fix când mă trezesc dimineaţa şi îmi găsesc chipul îmbătrânit peste noapte, mă zgăiesc în faţa oglinzii ca la o aratare din altă lume, mi-au apărut nişte riduri în colţul gurii, ieri nu erau acolo, am nevoie urgentă de o porţie zdravănă de lifting.

Uite-te la asta. Îmbătrânesc. E un nou rid pe faţa, am deja 28 de ani... îţi dai seama, nu mai am decât doi ani pentru a avea o şansă mai bună şi a nu fi lovită de-un fulger drept în moalele capului. Stai liniştită, mi se spune. Femeile se împlinesc după 30 de ani. Cine spune asta, întreb. Femeile de 40 de ani... Se trage linie şi se face bilanţul, pe al meu scrie aşa: My life is passing me by...Fşşhuuu...

Peste alţi doi ani voi avea 30 de ani. Stai puţin, am zis 30 de ani?! Câââţi?! Şi am o senzaţie tâmpită că toţi din jurul meu se transformă în judecători, în călai, că vor să mă potolesc din copilărit, să devin mamă responsabilă, şi nu să mă joc de-a mama... toţi se aşteaptă să-mi găsesc drumul spre cariera aia strălucită, să nu-mi mai pierd vremea jucându-mă de-a balerina, de-a secretara, de-a doctoriţa, de-a scriitoarea. Toţi vor să fiu gospodina care găteşte delicios după reţete stricte, nu să mă prostesc de-a bucătăreasa care improvizează la greu, ratează onorabil, uită cratiţele pe foc, greşeşte întotdeaua măsurile, şi îi mulţumeşte Celui de Sus că n-a dat foc nici azi la casă...

Poate că ar trebui să spun adio copilăriei, să adun carţile de basme de prin rafturile unde stau cuminţi câteva volume de oameni mari. Să nu mai ascund dulciuri sub pernă, să nu mai ţin lângă cana de cafea bolul cu jeleuri colorate, să nu mai fur îngheţată din frigider, să nu mai dorm în pijamaua cu Mickey... Iar blugii şi şapca să le pun deoparte, în schimb, să scot hainele de om mare...





Am încercat, e drept. Am încercat să fiu om mare, responsabil, serios. Am sfârşit cu aripile frânte într-o lume mult prea pragmatică pentru firea mea. Am ales să mă întorc către lumea care încă mă lasă să copilăresc. O lume în care îmi permit luxul de-a fi eu. Mă îmbrac cum îmi place, în tenişi şi blugi, port tricou cu Jerry şi şapca cu cozorocul la spate. Îl iubesc pe Totoro, mă uit cu aceeaşi plăcere şi curiozitate la desene animate ca acum 20 de ani, mă caţăr în copaci şi mă joc cu puzzle.

Nu, eu nu vreau să fiu om mare, mie-mi place să copilăresc. Căci ce ne rămâne nouă copiilor în afara jocului? 

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.