O zi de vară în Shimonoseki

Când spui Shimonoseki te referi cu siguranță la artifiicile de pe malul mării din luna lui cuptor. Hanabi, tradus mot à mot, flori de foc.

Luna lui cuptor în sud-vestul Japoniei este august. August este lună plină, elevii au vacanță și profită din plin de ea, inocenți ca niște cățeluși, îți sar în fața mașinii ori de câte ori au ocazia. Joacă fotbal fix sub geamul dormitorului, însoțind fiecare lovitură cu vociferări a diferitor epitete, printre care amintesc: prostule, tâmpitule, și asta când îți este somnul cel mai dulce și încerci să mai furi cele câteva clipe de fericire în futon, înainte să sune blestematul ăla de ceas care să-ți cânte: „wake up loser, today is another day in paradise"...

Tot în august, cu prilejul sărbătorii de Obon, bugetarii și sararīman-ii (din lb. engleză: salaryman) au câteva zile libere, o adevărată mană cerească. După ce fac turul mormintelor rugându-se pentru rudele trecute în neființă, sau mă rog, în funcție de religie, celor plecați să-și trăiască o altă viață, într-o altă lume, într-un alt univers, mulți ar profita de vremea însorită și ar ieși din bârloguri, evident, dacă ar mai avea energia necesară, așa că preferă să se ascundă de căldura aia umedă de ți se strecoară pe sub haine ca un pui de șarpe. Se închid în spatele pereților subțiri, la răcoarea benefică a aparatelor de aer condiționat, frunzărind sictiriți câte un ziar vechi sau, butonând telecomanda cu un aer tâmp, ignorând onorabil urletele celor doi copii, veșnicul monolog al soției, miorlăitul strident al motanului castrat...

Cu toate astea, în fiecare an pe 13 (da, au și ei aceeași superstiție), zi cu noroc, sararīman-ul își scoate mașina din garaj, îndeasă în ea umbrele de soare, containere de răcit portabile, sticle de ceai, răcoritoare, onigiri (turtițe de orez) preparate înainte de răsăritul soarelui de soție, pături, prosoape cât cuprinde, șepci, schimburi ș.a., cei doi copii din dotare cu tot cu DS-urile ca să nu le mai audă gura, pornește motorul și e cât pe ce să plece când își amintește că a uitat ceva...a, da, locul din stânga e liber, soția. În sfârșit, în zorii zilei, mașina aleargă lin pe autostradă spre Shimonoseki.

O să vă întrebați dacă japonezii au inventat niște artificii care ar putea fi la fel de spectaculoase la lumina zilei, sau o să credeți că exemplul domnului de mai sus este unul particular, poate locuiește departe de oraș. Ei bine, nu.

Shimonoseki este orașul care oferă un spectacol de artificii de 25 de ani, pe 13 august. Anul acesta numărul artificiilor ridicându-se la 13.000. Da, este un spectacol de artificii impresionant. Nu degeaba toți pleacă cu noaptea în cap ca să prindă un loc de parcare în locurile special amenajate. Își omoară apoi timpul până seara cu mici distracții organizate cu același prilej. Mersul cu vaporul, pentru cei cu dare de mână o plimbare cu elicopterul, mâncat peste proaspăt pescuit, cumpărat dintr-o hală imensă care îmi amintește perfect de Hala Obor, toți înghesuindu-se să prindă delicatese: sushi don (bucăți de peste crud pe o pătură de orez), kujira no karaage (bucăți de balenă marinate și prăjite), maguro furai(ton pane), nu-știu-ce alte specii de pești ce nu se găsesc pe toate drumurile, dar după care îți cam lingi toate degetele. Hala își păstrează în fiecare an aceeași atmosferă, nu știu de ce, are ceva-ul acela care îmi crează de fiecare dată o senzație de déjà vu. Poate mirosul, aerul greu, umezeala, agitația din jur, vânzătorii întinzându-ți bucăți de peste crud sau prăjit, berea din paharele de plastic, cimentul bătătorit păstrând urme de pași a mii de trecători.

Când soarele se înroșește și se retrage în spatele munților, mici tarabe înșirate la linie, te îmbie cu mirosul preparatelor specifice pentru un matsuri: porumb copt, yaki-tori (frigărui de pui), yaki-ika (sepie la grătar), cartofi prăjiți, kakigori (gheață mărunțită cu sirop dulce), fructe proaspete de la gheață, cartofi copți cu unt, takoyaki (un fel de găluște cu legume și bucăți de caracatiță), yakisoba (tăiței cu legume și carne de porc), bere cât cuprinde, pe lângă toate astea mai sunt și tarabe cu jucării, jocuri de bingo, baloane, mașinuțe, păpușele, yo-yo (baloane umplute cu apă) și alte zeci de mici prostioare după care copiii se pun pe urlat și tăvălit pe jos când părinții refuză să le mai cumpere.

Cam tot atunci se dezlănțuie spectacolul multicolor al kimono-urilor de vară, pasul mărunt, firav și gingaș al tinerelor, coafurile elaborate sau, din contră, de-o simplitate izbitoare. Micile domnițe zâmbind cu ochii plecați atunci când sunt privite, mergând îngrămădite câte două, trei lăsându-mi impresia că, de fapt, sunt niște buchete imense de flori de vară, proaspete, parfumate, unele încă crude, altele ușor trecute, dar fermecătoare, buchete viu colorate oferind aceea încantare vizuală care îți taie respirația.






Prima dată când am fost în Shimonoseki s-a întâmplat acum mulți ani, aveam 16 ani. Îmi amintesc totul perfect, purtam o pereche de pantaloni albi de vară, largi, un tricou roșu cu niște modele abstracte negre și albe, o pălărie albă cu bolurile cam largi și o emoție de nedescris în suflet. Eram pentru prima dată în Japonia, trăiam pentru prima dată o vară japoneză, vedeam pentru prima dată un spectacol de artificii. Știu că am rămas cu gura căscată și ochii ațintiți pe cer pe durata întregului spectacol. Nu mai văzusem niciodată nimic asemănător, totul îmi părea fascinant și parcă din altă lume, artificiile nu eram înălțate de jos, îmi părea că, de fapt, cădeau din cosmos și explodau înainte privirii mele. Mii de stele căzătoare desenându-mi pe firmament povestea ce aveam s-o trăiesc peste ani de zile.

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.