Zuva Rodoka

    
  Rămăsese singură. După ce a închis ușa în urma lor, Zuva Rodoka s-a întors în cameră și s-a așezat la masă. În vreme ce își răsucea o noua țigară, un joint de fapt, dar refuza să îl numească așa din motive doar de ea știute, privea cum firișoare cafenii se scurg ca amețite, tremurând ușor în aerul umed și cald al serii, căzând pe foile albe împrăștiate peste tot. Norișorii de fum se mișcau unduios, purtați de vântul care pătrundea prin fereastra deschisă în toată încăperea, împinși până departe, acolo unde lampadarul cu abajurul ciobit lumina stins. 

     I se părea aproape curios că încă era trează și ar fi jurat că asta era o altă fantasmă a nopții. Fără voia ei mintea a început să născocească, să împletească gânduri ce până atunci fuseseră nerostite. Și ce dacă mai trece un an? Își spusese ieri cu glas apăsat, cu inflexiuni stranii, pe care nu le recunoștea. Simțise atunci că ceva se întâmplă în obscurul țestei ei, acolo unde materia arde în permanență, unde sinapsele se ating provocând explozii multicolore, aproape fosforescente. Acolo unde aerul e fluid şi sufocant. Acolo unde își are loc împerecherea cromozomilor, orgasmul celulelor, voluptatea neuronilor, acolo o mână străină broda cu desfătare dorințe și iluzii, care aveau să se năruiască mult prea curând. Împrăştiindu-se la infinit în întuneric, în toate directile, gânduri țesute se reliefau și se curbau, și se răsuceau de-a curmezișul, în ele vibrând lumina, zvâcnind durerea. 

     Speteaza scaunului a troznit în spatele ei, scoțând un geamăt ascuțit și scurt, ceea ce a provoacat un fior rece să-i străbată toți nervii și să vibreze brusc. Liniștea se dusese naibii. Ceva nebunesc, înfrigurat, nervos, sunetele erau stridente, o mișcare smintită în tot, îi tulburase într-un chip neplăcut studiul profund al arabescurilor de fum. Pentru o clipă încolțise convingerea că întrezărise printre norișorii de fum care rătăceau în jurul ei, firișorul cilindric din care se scurg amintirile. Literele de fum continuau să danseze înlănțuit, seducător, de-un albastru străveziu, pulsând viața, bătând viguros pasiunea. Privirea apăsa pe fiecare literă ca o povară grea, zvâcnind teribil, bătaia devenise tot mai sălbatică, până când se preschimbă într-un glăscior tremurând zlefemitor: „Pe naiba, nu s-a schimbat nimic! Oare ce vroiai să se schimbe?!” 

    Şi totuşi, n-ar fi putut pune degetul pe acea schimbare la care visa uneori cu ochii deschişi. Să fi fost oare job-ul pe care îl percepea ca pe o îndatorire, cele opt ore petrecute în acel birou sufocând-o. Ca şi cum o gheară se strecura hoţeşte şi îi înhăţa sufletul secătuind-o de toata energia. Sau poate ar fi schimbat clipele când simţea ca o ia razna pierzându-şi echilibrul şi lovindu-se de pământ. Sau serile când rămâneau singuri şi privirea lui i se aşeza pe umeri ca o perdea umedă şi grea, şoptindu-i parcă: nici tu nu mai eşti tu. Atunci se întrebă, oare schimbarea nu se înfaptuise deja, nu  simţea oare cum mintea i se metamorfozează, cum sufletul îi este sfâşiat de transformări pe care era deja oţios să le mai ascundă.

      Își privea mâinile întinse pe birou cu degetele subțiri, pe unul din ele mulându-se un inel de aur mat. Odihnindu-se imobil, culoarea pielii era nefiresc de albă, și venele șerpuiau proeminent până sus spre braț. Rămăsese singură, doar că azi își dorise singurătatea. Literele de fum pieriseră, se topiseră în întunericul mat. 
 
     Și ce dacă mai trece un an? Își spusese ieri...răsucind o nouă ţigară.

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.