Waratte Candy

 
 - Ce ai mai făcut de data asta?
 
O și văd pe mama în pragul ușii de la bucătărie când mă auzea intrând în casă murdară, julită, lovită. Se albea la față, cu o mână se ținea de toc să nu pice jos. Nu mă certa, nu-mi mai trăgea și ea una pe lângă vânătăile pe care le aveam.
Mă spăla, mă îmbrăca în haine curate, îmi oblojea rănile și îmi dădea să mănânc. Cum prindeam o clipă de neatenție, o zbugheam pe ușă înapoi la joacă. N-a reușit să mă țină în frâu toată copilăria, săraca mamă.
 
 Singurele clipe liniștite pe care le petreceam acasă erau minutele în care TVR difuza Candy Candy. Habar n-am cum de știam să mă întorc tocmai la ora potrivită, zburam spre sufragerie, aprindeam televizorul când genericul începuse deja.




    
       Mă așezam în mijlocul camerei, pe jos, hipnotizată de năzdrăvana Candy. Of, ce minunată era. Știa să facă atâtea lucruri grozave, iar eu vroiam să le experimentez pe toate. Era blondă cu părul prins în codițe cu panglică roz, ochii mari și verzi, avea rochițe colorate și dantelate. Urmăream cu sufletul la gură fiecare poznă pe care o făcea, mă minunam cum de nu-și murdărește frumoasele rochițe și cum părinții ei o lasă să se joace îmbrăcată ca o prințesă.


     Eu n-aveam rochițe, nici părul lung, blond nici nu puteam visa. E drept, încercase mama să facă din mine ce ar fi trebuit să fie un lucru firesc, o fetiță. A fost o perioadă când m-a îmbrăcat în rochițe și îmi prindea părul frumos. A renunțat însă, dându-și palme peste frunte de fiecare dată când ajungeam acasă cu rochița ruptă, zdrențuită, murdărită de noroi, patată de dude, mânjită cu sucul nucilor verzi, sau te mai miri ce. Codițe?! Nu. Au avut și ele viață scurtă, ca de altfel și părul meu lung, după ce am ajuns în câteva rânduri acasă ciufulită şi împodobită de ciulini uscați, crenguțe și frunze, sau chiar gume mestecate care ajungeau miraculos fix în creştet, pletele și-au găsit sfârșitul sub foarfeca ascuțită a bunicului.
 
     După ce terminam de urmărit episodul de anime, mă strecuram până la bucătărie, înhățam un colț de pâine, vreo două-trei prune le vâram în buzunare și o tăiam spre parcul unde aveam să sar din copac în copac precum eroina mea, cântând și țopăind într-un picior cu gura până la urechi, Waratte, waratte, waratte Candy.

      Poate asta explică de ce o lună de zile mi-am târât piciorul drept îmbrăcat tot în ghips, într-un copac am reușit să-l rup. Ah, da, și atunci când m-am întors acasă cu doi pești într-o pungă de plastic, cu hainele pline de alge și mirosind a baltă de-am băgat familia în sperieți. Cu siguranță așa am căpătat și numeroasele semnele de bună purtare, răspândite generos pe tot corpul, pe care le port cu mândrie și azi.


    Astăzi tare m-aş mai căţăra într-un copac...dragă Candy.

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

5 Responses to Waratte Candy

  1. :))... o copilarie frumoasa ai avut! eu in schimb, am fost tare linistita, ca si acum, de altfel; :) ma bucur ca inca odata ni te-ai deschis.. :) uite ca inca de atunci, Japonia te atragea... :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu mi te pot imagina altfel pe tine, dragă Lorelai.

    Ma bucur încă o dată că ţi-a placut. Da, ăsta a fost primul contact cu Japonia, cred.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu am urmarit cateva episoade din serialul acesta, dar uitasem. Iti multumesc pentru ca mi-ai amintit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu pentru citire. Ce bine ca isi mai aminteste si altcineva, ma simteam cam singura.

      Ștergere
  4. Identica eram si eu !

    Neastamparata si mereu pusa pe sotii :)

    RăspundețiȘtergere

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.