Povestea melcului


Soarele apăru pe cer mai devreme în dimineaţa aceea şi trezi din somn toate vieţuitoarele de prin preajma casei bunicii. Păsărelele zburau de colo-colo ciripind vesele, iepuraşii alergau iute prin iarba udă de rouă, printre crengile copacilor mici veveriţe râdeau voioase unduindu-şi cozile stufoase. Era o zi călduroasă de toamnă, de care se bucurau toţi.
 
Prietenul ei, pe nume Codruţ, de aceeaşi vârstă cu ea, sărea într-un picior în faţa casei strigând în gura mare:
 
-         Trezeşte-te Andruţa, trezeşte-te!

Bătând din picior pe pământul încă umed după ploaie, zise:

-         În padurice melcii s-au trezit şi au plecat la plimbare. Hai, Andruţa! Să mergem după melci.

Andruţa se îmbrăcă cât putu de repede şi fugi afară desculţă. Alergă împreună cu Codruţ spre mica pădurice din spatele casei. Într-un loc ferit de paşii oamenilor, se află un cuib de melci. Cei doi îl descoperiseră cu câteva săptămâni în urmă, veneau în fiecare zi să vadă dacă melcii s-au trezit. 
 
Astăzi era o zi mare, din cuibul melcilor, trei dintre ei îşi întinseseră coarnele şi se plimbau agale pe frunzele ude de ploaie.
 
-         Cam înceţi, nu-i aşa? chicoti Codruţ şi se aplecă să îi vadă mai bine. Le dăm nume?
-          
Andruţa privi cu drag melcii şi spuse:

-         Da. Pe cel mare cu pete maro vreau să îl cheme Maronilă.

-         Hm, se gândi Codruţ. Pe cel de lângă Maronilă o să îl cheme Bobi.

-         Bobi?! Ăsta nu este nume de melc, e nume de căţel.

-         Eee, de parcă Maronilă ar fi nume de melc, spuse supărat baiatul.




                                                                 photocredit:australianmuseum.net.au




Timpul trecea, iar cei doi veneau zilnic să vadă melcii. Fiecare zi era plină de noutăţi şi surprize nemaipomenite, Andruţa şi Codruţ erau curioşi să vadă ce urma să mai descopere în cuib. Uneori găseau culcuşul de frunze şi paie gol şi atunci se temeau că melcii nu se vor mai întoarce niciodată. 
  
Împreună inventau o mulţime de jocuri noi.
 
-         Hai să facem o întrecere! propusese Codruţ.

-         Noi doi? întrebă fetiţa mirată.

-         Nu, nu! Melcii se vor lua la întrecere.


Cei doi au pregătit pe prispa casei bunicii pista de întrecere, desenând cu o bucată de cretă linii subţiri şi drepte. Concursul a fost unul vesel şi plin de chicote şi râsete. Andruţa şi Codruţ s-au distrat nemaipomenit şi s-au hârjonit vesel între ei.
 
Nu după mult timp, frigul se lasă pe nesimţite, într-o dimineaţă, când copiii se treziră, văzură pământul acoperit de un covor moale şi alb. Era zăpadă şi venise iarna. 
 
Andruţa se îngrijoră pentru cuibul melcilor. Fără să spună nimănui, mersese în pădurice şi împrejmui culcuşul cu iarbă şi frunze uscate. Apoi, îşi strecură mână micuţă şi îl scoase pe Maronilă care dormea în căsuţa lui.
 
-         Fii fără grijă Maronilă. Te duc cu mine, acasă! îi şopti fetiţa şi apoi strecură melcul sub cojocel.


Maronilă îşi găsi noul adăpost la tulpina unei plante de casă, aşezată în camera Andruţei, lângă fereastra mare. Fetiţa îi vorbea în fiecare zi, deşi melcul părea cufundat într-un somn adânc.

Timpul trecu repede, iar zilele lungi şi friguroase de iarnă luară sfârşit. Andruţa aştepta visătoare ca Maronilă să iasă din culcuş şi să se joace împreună, să îi vorbească, să îl ducă în pădurice unde avea să îşi regăsească prietenii.
 
Într-o seară, pe când bunica ei o chemă la masă, Andruţa se ridică de pe scaun şi o zbughi spre uşă când sub talpa piciorului simţi ceva umed cum se sparge. Se aplecă speriată şi abia atunci înţelesese. Maronilă se trezise şi plecase la plimbare în căutarea prietenilor.

   - Vai, ce-am facut! răsună vocea micuţei.

Andruţa aşteptă ca Maronilă să îi dea un semn, dar nu făcu nicio mişcare, niciun zgomot. Atunci primele lacrimi se iviră pe obraji. Se simţea tristă şi vinovată si înţelesese că Maronilă nu avea să se mai întoarcă niciodată.

 
Câteva luni mai târziu, primăvara veni aducând viaţă nouă în pădurice, zumzet de gâze, parfum de flori şi păsărele ciripind vesele. Codruţ venise în faţa casei bunicii ţopăind într-un picior:
 
-         Hai Andruţa, hai să mergem! În pădurice gâzele s-au trezit şi au plecat la plimbare.

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.