Nelinişte de cuib cald,
hrănind iarba galbenă,
sufletele noastre le-ai vopsit cu sânge
şi aprind o ţigară la flacăra lui.

Mama mea, singurătatea, a rupt ramurile tăcerii,
anunţând un nou suflet în mine,
născut din coasta sufletului meu.
Râdeai cu dinţi de ploaie, sub ceruri-biserici,
în neuitata dimineaţă când ai părăsit cochilia
ce te încorseta,

fiinţă cu ochi de liliac.

Posted in . Bookmark the permalink. RSS feed for this post.

Leave a Reply

Search

Swedish Greys - a WordPress theme from Nordic Themepark. Converted by LiteThemes.com.